ciudățenii

Standard

____________________Θ Θ Θ____________________

Deobicei primești întrebări de genu’ „care a fost cel mai ciudat lucru pe care l-ai făcut?” sau „care e cel mai ciudat lucru care ți s-a întâmplat?” și încă un milion din seria asta. Mă jur, uneori stau și mă gândesc câteva minute, apoi renunț cu scuza penibilă că nimic nu se încadrează în parametrii dați 😀

și DE CE?! poate de aia că eu sunt o ciudățenie propriu-zis…eu fac parte din categoria ciudaților care se împiedică pe loc drept, care cad în mijlocul camerei și dau vina pe mocheta inexistentă, care deschid o ușă și au marele noroc să se trezească cu un cucui de toată frumusețea 😀 și ca să clarificăm unele lucrurile, DOARE, tare, în continuu, doare )))) tot eu  găsesc fiecare colț de care poți să te lovești cu orice parte a corpului, și pare că universul îmi zice că ăsta e adevăratul scop al existenței mele 😀

 

Postul ăsta e unul dintre posturile fără sens, dar merita să fie scris xD în consecință am să spun: „Ciudați din toate țările, uniți-vă!” (sper că Karl Marx nu se supără că i-am împrumutat și modificat lozinca 😀 )

 

Monday the 13th :D

Standard

băăăăăi, am avut o zi de milioane…hmmm, de unde să încep?! poate cu aia că un căcat de bancomat mi-a „mâncat” cardul de aia că e străin, sau cu aia că am tras o căzătură de zile mari în plină stradă, unde era noroi ca nisip în deșert…sau și mai bine, cum antrenamentul mai că m-a lăsat fără suflare 😀 

 

i had a wonderful day today, ce pot să zic…astrele și universul mă iubesc, și eu pe ele. amin. 

 

Imagine

trucuri

Standard

știi zilele alea când tot fredonezi o piesă?! azi e una dintre acele zile 😀 și ca să o faci pe nebuna până la capăt, mai ciocnești două linguri cică în tact și conform notelor, mai miști din fund, mai sari prin casă și taaaaaaaaaaadam, dispoziția e de milioane și afară apar primele raze de soare 😀 

plus, când sunt mai departe de casă mi se cam duce pluta cu totu’ :D, să spunem așa, și fie din întâmplare, fie nu, piesa despre care tot ziceam anterior e „trandafir de la Moldova” *_*

 

enjoy ^^

reuniune familiară: sarcasmul și pms :D

Standard

ne este frică de multe lucruri – unul cedează în fața întunericului, altu nu poate intra într-un ascensor ș.a.m.d (cu toată că ar trebui să ne fie frică de mâncarea de la Mcdonald’s și bacteriile de pe periuța scăpată în veceu 😀 )

revenind la bredul nostru…de ce cu adevărat ar trebui să ne fie frică este singurătatea, și nu aia de o zi sau două, ci singurătatea absolută sau aia în care ești înconjurat de un milion de oameni și efectiv nu ai cu cine vorbi, nu ai cui să-i deschizi sufletul, pur și simplu nu ai nimic…

ps: sper că starea asta e de la PMS sau timpul de afară, că dacă nu, o să am nevoie în curând de îndreptarea aia la psihiatrie, just saying 😀

large

eu, bredul și politica

Standard

fact 1: cât de eurosceptic nu ai fi, atunci când o țară REUȘEȘTE să devină membru a UE, așa parcă vrei să-i feliciți, ap iaca, felicitări Croației ^_^ de azi nu mai aveți suveranitate, nu că o aveați, dar anyway era mai multă ca acum 10 ore 😀 (bitchy me)

fact 2: eu aș vrea să fiu Norvegia sau Danemarca, sau să trăiesc acolo 😀 i mean, să poți să-ți permiți luxul de a nu fi membru UE și să ai majoritatea populației (sau pluralitatea ei) așa de informată încât să nu vrea aderarea la UE sau respectiv să poți să-ți asiguri în proporție de 98% necesarul de petrol din resurse interne și să-ți fie floare_la_ureche când ai chef să nu accepți vreo politică impusă de Uniune….uoooooof, trăiește lumea și nici nu știe cât de bine )))))

fact 3: să locuiești singur are atâtea neajunsuri, degete nu-mi ajung, daaaaaaaaar avantajele îs de alea hardcore 😀

fact 4: în oraș s-au adunat cei mai hot oameni cu motociclete la cel mai tare campionat, ghici cine merge să saliveze la show?! ))))